Adela Popescu
actriță, prezentatoare TV, cântăreață, mamă de 2 băieți, Alexandru și Andrei, mândră și iubitoare soție

Eu cred că cea mai delicată perioadă prin care poate trece o femeie se instalează după naștere. Această perioadă nu m-a ocolit nici pe mine. Îmi amintesc că, deși nu am făcut depresie post-natală, am simțit o anxietate destul de puternică, din cauza faptului că nu mă odihneam suficient, toată atenția era îndreptată către bebeluș, kilogramele nu se mai topeau de la sine, corpul meu suferise schimbări. Ușor, ușor s-a instalat o stare de delăsare deloc constructivă.

Într-un astfel de moment e foarte important, ca pe lângă soț sau părinți, să ai lângă tine „acea” persoană care să te inspire, să te facă să îți dorești să îți reîndrepți atenția și către tine și ceea ce te face să te simți bine, sănătoasă, atât pentru tine, cât și pentru cei dragi. Mai ales când aduci pe lume un „pui de om”, ai nevoie de multă energie. Pentru mine, Ioana Scărlătescu, verișoara mea, a fost acea persoană.

Pe lângă faptul că am crescut împreună, am trecut prin toate perioadele vieții dându-ne sfaturi și încurajându-ne reciproc atunci când era cazul, Ioana este într-adevăr o inspirație. Participă la maratoane, a terminat două facultăți, predă dicție, prezintă știri, face acte de caritate, este o persoană extrem de activă. Mă iubește, o iubesc. Știe exact unde trebuie să „umble” pentru a mă face să mă simt bine.

Momentul a venit. La scurt timp după ce am născut primul băiețel, Ioana a simțit că nu sunt toate lucrurile în ordine și mi-a reamintit cât de importantă este mișcarea pentru stima de sine și pentru energia pe care voiam să o recapăt, chiar dacă nu recunoșteam.

Și așa am început amândouă să ne stimulăm „neurotransmițătorii”. Ce credeți? Nu a trecut mult și am început să simt schimbări importante: emoțiile, memoria, buna dispoziție, erau ca înainte. Ioana a reușit și de data asta.

Corpul tău își va reveni în cele din urmă la forma pe care o știai. Trebuie doar să ai o „Ioana” în viața ta. Rămâi fericită, pozitivă și petrece cât mai mult timp în aer liber. Așa vei avea toată energia necesară pentru a te reface. Eu am urmat rețeta și pentru a doua sarcină. Zâmbesc cu gura până la urechi, mă vedeți, nu-i așa ?

Ai grijă de tine!

Înapoi!